FAKE ALERT?! De ce a rămas ministrul Apărării într-un studio tv amenințat că VA SĂRI ÎN AER?

Publicat: 16/02/2019, 18:50
Actualizat: 27/03/2019, 17:47

Autoritățile au anunțat că au întocmit un dosar penal în cazul amenințării cu bombă de la România TV, de vineri seara, însă rămâne o întrebare: De ce nu au fost evacuat de urgență ministrul Apărării, Gabriel Leș, aflat în platou, alături de angajații postului, și cine este responsabil?

Ora 20:26– Prezentatoarea postului România Tv anunță că pe adresa redacției a ajuns un mail amenințător: „Vă avertizez: Sediul vostru va sări în aer!!! Este o victorie a românilor adevărați”. Mesajul este postat și pe ecran și se poate vedea că mailul a fost transmis la ora 18:52. Potrivit unor surse apropiate anchetei, apelul la 112 a fost dat la ora 20:02, probabil mailul fiind citit mai târziu.

Totuși, ora apelului coincide cu momentul în care Gabriel Leș, ministru al Apărării și membru al CSAT, se afla în studioul România TV.

Mesajul trimis prin mail de Alexandru Tătar

Primele informații publice legate de amenințare apar, așadar, la ora 20.26, iar reacția ministrului este: „Am încredere că Brigada Antitero își face treaba cum trebuie, sunt profesioniști. Este grav, pentru că unii au chef de glume sau au o astfel de gândire și pot să facă această mișcare.

Prezentator: Să sperăm că e o glumă…

Gabriel Leș: Eu cred că la nivelul nostru se întâmplă extrem de rar. Până acum Dumnezeu ne-a păzit.”

Discuția continuă apoi în platou pe alte teme legate de NATO, securitate, în timp ce într-o fereastră a ecranului se pot vedea angajații Antitero (SRI) și SIAS (Brigada de intervenție din cadrul IGPR) care au ajuns deja la fața locului și intervin pentru securizarea zonei.

La un moment dat, întrebat dacă are emoții, ministrul spune: „Sincer nu, deși o astfel de amenințare trebuie luată în serios. Că nu știi când poate să fie serioasă”.

Prezentatoarea menționează că în clădire sunt mulți angajați.

Ora 20:48 – Moderatorul anunță că a fost identificată persoana care a trimis mailul, iar ministrul mai rămâne în studio până la final, adică ora 20:51.

Gabriel Leș în studioul România TV, în timpul cercetărilor pirotehnice

Persoane care cunosc procedura de intervenție în acest caz, dar care au preferat să își păstreze anonimatul, au declarat pentru Mediafax, că prima măsură în astfel de cazuri este luată de șeful dispozitivului Antitero care cere evacuarea tuturor persoanelor aflate în zona amenințată.

Agenția Mediafax l-a întrebat pe ministrul Gabriel Leș de ce nu a părărsit studioul, știind că există un pericol: „Am decis să nu plec, nu mi s-a părut chiar de plecat de acolo, pentru că alarma venise tocmai când am ajuns eu în studio și am văzut că ceilalți colegi de acolo stau… (…) Ei (n.r. echipele de intervenție) au venit acolo și au verificat, și după aceea m-au evacuat și tocmai se terminase și emisiunea. M-au evacuat în sensul că m-au condus până la mașină, au asigurat perimetrul pe unde am ieșit”.

Reiese că ministrului i s-a adus la cunoștință mai devreme de ora 20:26 despre amenințare. „Deci în timpul în care eram deja în emisiune, ei au verificat, și interior și tot perimetrul…” a spus Leș.

Întrebat dacă nu trebuia mai întâi să fie evacuat: ministrul a replicat: „De ce nu vorbiți cu ei? Bun, și nu m-au evacuat, și asta este…”

Surse care cunoscu procedurile în astfel de intervenții spun că măsura de evacuare trebuia ordonată, nu recomandată, și pusă în aplicare în câteva minute.

Gabriel Leș în studioul România TV, în timpul cercetărilor pirotehnice

Serviciul Român de Informații anunță însă că procedura de evacuare nu aparține instituției:

„Prima etapă în procesul de soluționare a unei astfel de amenințări este evaluarea veridicității mesajului. În această etapă, a fost identificat autorul, iar amenințarea a fost catalogată ca având un nivel scăzut de credibilitate. În același timp, măsurile adoptate in teren au debutat cu instituirea unei zone de siguranță, împreună cu forțele de Poliție iar apoi s-a trecut la efectuarea controlului pirotehnic. A fost controlat întâi traseul de evacuare, pentru a asigura securitatea invitaților din platou. Fac mențiunea că măsurile de protecție pentru ministrul Apărării nu sunt în portofoliul nostru de responsabilități, de aceea măsurile de evacuare s-au pus în aplicare în cooperare cu cei responsabili pentru securitatea demnitarului. După evacuarea acestora, controlul a continuat în platou, spațiile de producție, zonele tehnice și anexe, fără a fi descoperite elemente de interes pirotehnic. A fost încheiat un proces-verbal la finalul acțiunii. Decizia privind evacuarea nu aparține serviciului, iar măsurile adoptate în teren au fost luate prin consultare cu proprietarul imobilului și echipele de Poliție aflate la fata locului”, a declarat Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al SRI.

A venit apoi reacția IGPR: „Ieri seară, la sediul respectiv, specialiștii din cadrul S.I.A.S.- Serviciul Pirotehnic au efectuat verificările în mod gradual, la parter și la etaj, nefiind constatate elemente pirotenice care să justifice mesajul de amenințare transmis. Ulterior, s-au efectuat verificări și în celelalte zone ale clădirii, constatându-se că zona este securizată. Concomitent cu verificările efectuate la sediul respectiv, la scurt timp de la momentul sesizării, polițiștii din Timiș au depistat autorul mesajului de amenințare, pe care l-au condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pentru continuarea cercetărilor”, a declarat, pentru Mediafax, Georgian Drăgan, purtător de cuvânt IGPR.

În paralel, ministrul Apărării trebuie să mai fie păzit și de serviciul intern de paza al MapN – Detașamentul Special de Protecție și Intervenție.

Autorul amenințării cu bombă de la sediul România TV este un fost jurnalist de la RadioTimișoara, Alexandru Tătar (66 de ani), acesta fiind audiat la Poliție Timiș. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru amenințare.

Echipele de intervenție s-au retras de la sediul România TV vineri seara, după ora 21:40, la mult timp după plecarea ministrului Apărării.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Cât costă o noapte de cazare la mare de la 1 iunie! Prețurile în Mamaia...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Casa Regală o critică din nou pe Meghan. Ce a făcut în Nigeria
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Eu am făcut în 15 minute cât faceți voi în trei luni, de fapt” Andreea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Arheologii cred că au găsit locul în care a murit Augustus, primul împărat al Imperiului...
×